Publicat pe 28 septembrie 2007

Costa Rica, La Pura Vida (I). La Fortuna si Monteverde

A inceput sa ploua de indata ce m-am urcat intr-un taxi si i-am dat soferului detaliile obisnuite care ti se cer intotdeauna: unde mergi si, cand realizeaza ca vorbesti limba lor ... de unde esti, de ce esti aici si pentru cat timp.

Picaturile de marimea boabelor de struguri se zdrobeau de parbrizul masinii cu asa putere, incat am inceput sa ma indoiesc de decizia de a fi venit in Costa Rica in sezonul ploios.
Probabil ca subestimasem ce inseamna "ploios" intr-o tara tropicala. Si totusi, in afara ploii din prima zi care m-a tinut in hostelul in care se stapanea arta cuvintelor mestesugite si care oferea mult mai putin decat confortul din reclama afisata, pentru restul calatoriei n-am mai avut sentimentul ca luasem o decizie gresita venind aici.

Dupa ce am petrecut numai o zi in San Jose, un oras in care locuieste aproximativ 50% din populatia Costa Ricai (2,5 milioane) dar unde strazile nu au numere sau nume, am luat un autobuz catre La Fortuna sa vedem vulcanul Arenal.

N-am consumat pranzul copios care din cauza sosirii grabite a constat din ceva fructe exotice pe care nu eram siguri cum sa le mancam si am privit pe fereastra in timp ce demaram prin sate mici si pitoresti cu acoperisuri colorate si dealuri de un verde bogat care isi schimba nuantele neintrerupt.

In ciuda staruintelor diversilor ghizi turistici autoproclamati care se inghesuiau la usa autobuzului cand sa ne dam jos, am decis sa nu ne inscriem pentru nici un tur care promitea excursii la vulcan, cascade, cu sau fara cai, cu barca pe rau, coborari in rapel, demonstratii de facut branza, ci am hotarat sa jucam "dupa ureche" de indata ce rasare soarele.
La urma urmei, eram in vacanta si aveam nevoie de planuri numai in masura in care ne ajutau sa ajungem la destinatia dorita. Odata ajunsi acolo, cea mai importanta intrebare era de regula "ce bere sa aleg?"

In Fortuna ne-am dus sa vedem cascada de aproximativ 50 de metri din jungla, la vreo 15 minute de mers cu masina. Cum excursia a fost mai mult ca o plimbare in parc, ne-am simtit obligati sa mergem putin mai departe.

Cerra Chato este o laguna vulcanica aproape de varful vulcanului Arenal, si considerata ca fiind un loc cu privelisti uimitoare ale vulcanului. Trei ore mai tarziu, cu sudoarea picurand de pe noi prin jungla deasa, temandu-ne sa atingem ceva ca nu cumva sa ne returneze "atingerea," si cu rezervele de apa aproape de epuizare, ne-am gandit ca nimic nu poate sa merite acest efort.

Si desigur, cand ne-am apropiat de laguna, privelistea vulcanului era acoperita de o plapuma de nori. Este nostim cum starea mintii prezente innoureaza experienta si indiferent de cate ori mi-am spus sa am rabdare si sa fiu pur si simplu, sa ma bucur de drum si sa nu ma uit la destinatie, uneori uit si numai ulterior imi spun, "doame, ce zi minunata a fost."

Laguna era intr-adevar perfecta pentru carti postale: un turcoaz profund inconjurat de jungla densa si adanca, fara nici o adiere, fara nici un sunet, cu exceptia vocilor nostre reflectate de dealurile inconjuratoare si a pasarilor care isi faceau cunoscuta prezenta. Doua ore mai tarziu am ajuns in vale, obositi, murdari si insetati. Aerul era firbinte si umed ca aburul unei cesti de ceai care imi umplea narile.

Am reusit sa ne urcam in spatele unei camionete impreuna cu niste spanioli surprinsi sa vada romani atat de departe de continentul lor. Cand am ajuns inapoi in oras nu ne-am agitat sa mai facem o alta excursie sa vedem lava, mai ales ca incepuse sa toarne si parea mult mai atragator sa stam la adapost decat sa trudim prin noroi pana la glezne.

Intre La Fortuna si Monteverde, destinatia preferata a celor caroara le place aventura in jungla, poti calatori cu jeepul (ceea ce in Costa Rica se traduce prin "microbuz de opt persoane"), jeep-vapor-jeep ceea ce inseamna ca traversezi lacul artificial Arenal, sau jeep-vapor-cal-jeep, care adauga doua ore calare pe malul lacului.

Urmasi ai doctrinei "e mai bine altfel," am ales ultima optiune, si daca omitem ca unii dintre noi au avut nevoie ulterior de scaune cu perne, calatoria s-a asemuit foarte mult cu o excursie in imprejurimile orasului meu natal.
Singura diferenta a fost ca eram salutati cu "pura vida" in loc de "sanatate" atunci cand treceam pe langa localnici care lucrau in gradinile lor cu macete, livezile erau de mango si nu de pruni, iar caii nu intelegeau romanescul "die!"

Dupa inca o excursie in jungla in Monteverde, de data asta pe o poteca oarecum pavata, am optat pentru o infuzie de adrenalina cu rapeluri pe cablu si salturi de tip Tarzan prin jungla.
Saltul de tip Tarzan a fost pe departe cel mai aventuros lucru pe care l-am facut vreodata.

Rapelul pe cablu e ca un teleschi mai rapid, in care scaunul consta din harnasamentul in care esti legat si mana dreapta o folosesti pe post de frana si dispozitiv de echilibrare. Dupa cateva rapeluri am reusit sa ma relaxez putin si am putut sa observ mai bine mediul inconjurator, uneori o bolta verde careia nu-i puteam vedea fundul, uneori o ceata densa suspendata la 100 de metri deasupra vaii.

Pentru saltul de tip Tarzan te urci pe o platforma inalta de aproximativ 20 de metri, te legi cu cateva corzi de catarare, deschizi poarta platformei si sari. Inaltimea mi-a dat ameteli si am fost sigura ca singurul mod de a cobori de pe platforma era in modul civilizat, pe scari.

La patru dupa amiaza a inceput sa ploua, exact dupa program, asa cum asteptam in fiecare seara de pe terasa hostelului, privind in jos pe valea punctata cu case.