Povestiri scurte
În afară de imn mai ştiu cinci cântece, unul e un marş pe care îl cântă soldaţii când mărşăluiesc pe sub geamul meu, al doilea e cu haiduci şi mai ştiu trei cântece triste de dragoste.
Era o seara de octombrie, si stateam la coada la biroul vamal din portul spaniol Tarifa. Tocmai coborasem de pe feribotul cu care traversasem stramtoarea Gibraltar. La vama spaniola, una langa alta, erau doua cozi, una pentru cetatenii UE si una pentru non-UE.
|
 |
Parabole
O vulpe a intrat in casa unui actor si scotocind printre lucrurile acestuia, a dat peste o masca, o admirabila imitatie a unui cap omenesc.
Un batran traia cu fiul sau de pe urma gospodariei pe care o aveau. Erau saraci, insa aveau un cal bun cu care arau campul. Intr-o zi, in timp ce reparau grajdul in care tineau calul, acesta a scapat si a fugit in padurea din apropiere.
Gingis Han, imparatul imparatilor, stapanul lumii, a dus razboaie crancene si indelungate. Mereu victorios, stransese averi nemasurate, palate intregi pline cu aur, bijuterii si nestemate, iar imparatia lui se intindea acum catre toate zarile, fara hotare.
Un foarte scurt fragment din lunga si fabuloasa istorie a introducerii buddhismului in China.
Insa orice faptura se va intrupa acolo unde o mana cel mai puternic dor al inimii si taria spiritului ei. Luate intru totul lor, lucrurile vor fi cum erau, nici mai bune nici mai rele, caci nasc din una si aceeasi materie. Cred ca amurgul lumilor, cel pe care-l traim, e ceva marunt, care nu cutremura cu nimic, ba-i chiar o bucurie. Daca lumea lui Brahma n-ar fi supusa pieirii, asta ar insemna ca mai presus de ea n-ar fi nimic.
Sa luam de pilda un copil nestiutor, nu tocmai copt la minte. Sa zicem ca-l dor maselele, un dinte il chinuie, il frige, il sfredeleste.
Se duce in graba la un medic priceput, si-i spune necazul: «Binevoieste, mult cinstite doftor, a-mi lua durerea cu arta dumitale si-n locul ei sa simt placere si desfatare.»
Cateva broaste topaiau pe un camp. Deodata, doua dintre ele au cazut intr-o groapa. Suratele lor s-au strans imediat pe marginea gropii sa se uite.
Pe o insula in apropierea Continentului traia un vraci care-si petrecea zilele cautand elixirul vietii vesnice. Dupa ani de cautari a gasit Formula.
Si atunci, pentru a fi glorificat de oameni a inceput sa faca un elixir pe care-l dadea locuitorilor insulei pentru a le prelungi viata.
Un ascet traia intr-un loc pustiu, departe de lume. Ascetul avea un ucenic cu care se purta foarte aspru. Intr-o zi si-a trimis ucenicul la targ pentru oarecari treburi.
A fost odata un intelept numit Mahatapas. Intr-o zi, in vecinatatea ermitajului sau, a vazut un pui de soarece, cazut din ciocul unui corb.
Fiecare isi este singur prieten, fiecare isi este singur dusman, fiecare isi este singur martor la ceea ce savarseste si la ceea ce nu savarseste.
Dupa cum focul, cat de mic, devine mare cand e starnit de vant, tot astfel destinul, daca-i insotit de fapta, creste puternic.
Un tinar a intrebat un ascet: "Venerabile stapan, fii bun si invata-ma, de cate ori poate sa faca sex un om casatorit?"
|
|
|
Povesti
În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat şi gânditor ca miază-noaptea şi avea o împărăteasă tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei.
A fost odată un împărat ş-o împărăteasă, care aveau trei feciori: ăl mai mare să fi avut şapte anişori, ăl mijlociu vreo şase şi Prâslea vreo patru. Şi erau frumoşi şi cuminţi de-ţi era mai mare dragul să-i vezi.
A fost odată un împărat foarte bogat şi puternic. Acest împărat avea un fecior şi o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste şi alai ca pe un împărat.
A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moşneagul (unchiaşul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea şi ea o fată mare.
A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă. Trăiau şi ei de azi pe mâine.
A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii. Într-o zi, fiind cu voie bună, zise bărbatul către femeie:
A fost odată un biet om sărac. El avea femeie şi trei copilaşi. Lucra bietul om de da pe brânci, zi şi noapte, orice şi pe unde găsea, şi două în tei nu putea lega şi el. Bieţii copilaşi erau mai mult flămânzi decât sătui.
A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Amândoi erau oameni de treabă şi frumoşi. Ei se iubeau, nevoie mare! Dară erau tot mâhniţi şi amărâţi că nu făceau copii. Toate leacurile ce luase împărăteasa de pe la vraci şi vrăjitoare nu-i folosise întru nimic.
A fost odată un flăcăiandru sărman de părinţi. El argăţea pe la unii şi pe la alţii ca să-şi câştige hrana vieţii. Şi fiindcă avea darul de a fi curăţel, toţi flăcăii din sat îl pizmuiau.
A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Şi ar fi voit şi ei să aibă un copilaş, dar fu peste poate.
A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Zece ani au vieţuit ei în căsătorie şi nu putură face şi ei măcar o stârpitură de copil.
A fost odată un împărat şi avea trei fete. Şi fiind a merge la bătălie, îşi chemă fetele şi le zise:
A fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prinpregiurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi era îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.
A fost odată un băiat. El, de la naşterea lui, se pomenise bubos. Ce n-a făcut el ca să se cureţe de bube? dară în deşert. Băieţii la joc şi fetele la horă îl huiduia şi fugiau de dânsul ca de o lepră.
A fost odată un împărat şi o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca fraţii, şi numai o fată au fost făcut. Ca şi mumă-sa, această fată, din naştere, era cu o stea în frunte.
A fost odată un împărat evlavios şi bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăţi ce făcuse oamenilor din împărăţia lui, a ridicat şi o monastire de care să se ducă pomina.
A fost un împărat şi se numea împăratul Roşu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, nişte zmei furaseră Soarele şi Luna de pe cer.
A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte.
A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărăţiile de prinprejurul împărăţiei sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept şi înţelept.
A fost odată un om şi o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineaţa până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau năduşelele, şi ca să dea şi ei în spor, ba.
A fost odată într-o pustie mare un pustnic, şi petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Şi aşa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul.
Prâslea ajunse pe tărâmul cellalt, se uită cu sfială în toate părţile, şi cu mare mirare văzu toate lucrurile schimbate; pământul, florile, copacii, lighioni altfel făptuite erau p-acolo. Deocamdată îi cam fu frică, dară, îmbărbătându-se, apucă pe un drum şi merse până dete de nişte palaturi cu totul şi cu totul de aramă.
A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină.
A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert.
A fost odată un împărat, şi el avea trei feciori. Când le-a venit şi lor vremea de însurătoare, le-a zis împăratul: - Dragii mei copii, v-aţi făcut mari; mergeţi de vă căutaţi ursitele, ca să intraţi şi voi în rândul oamenilor.
Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială.
Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului.
Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată.
Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute.
Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii.
Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii!
Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul.
Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: "Sunt cinci degete la o mână şi nu samănă toate unul cu altul".
Era odată o babă, care avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte.
A fost odata un imparat mare si o imparateasa, amandoi tineri si frumosi, si voind sa aiba copii, au facut de mai multe ori tot ce trebuia sa faca pentru aceasta, au umblat pe la vraci si filozofi; dar in zadar.
|
Ediţia în limba română. 15 martie 2010